Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Inca de când ma știu exista întrebare: „tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?” Aceasta întrebare mi-a fost adresata de mult ori dar când eram mica, toți colegii de munca ai părinților mei ma întrebau asta, și eu le răspundeam frumos cu ochii mari și sigura pe mine: doctor, cu timp răspunsul s-a schimbat si am ajuns la polițist, ma și vedeam în uniforma. Când am terminat facultatea deja știam ce vreau să fiu, sau unde vreau să lucrez, am trecut de la doctor, polițist la o fata cu asipiratii într-un birou.

Asa începe povestea mea, termin facultatea și ma angajez într-o companie destul de mare și primesc un birou normal, unde se afla doar un laptop, un scaun cu rotile și un dulap…hm nimic special aici, dar ușor totul se schimba și dintr-un banal birou devine locul meu special din companie.

Programul începe la opt dimineață și în fiecare sunt punctuala, cu excepția uneia când am întârziat și am ajuns pe la noua fără ceva, într-o viteza intru pe ușă buimaca și cu scuzele pregătite dar când deschid ușa totul dispare.

Ajung în holul firme și vad fereastra deschisa și aerul condiționat mergând, în bucătărie era băgat în priza cuptorul cu microunde deși nimeni un îl folosea, aparatul de cafea era și el în priza deși cafeaua fusese băută de mult.

Ma duc în liniște în birou, îmi las lucrurile și convoc o ședință, ne adunam cu toții în camera de ședințe, unde la fel ca în celelalte mergea aerul condiționat și geamul era deschis, și încep prin a le arata câteva proze reprezentative, care arata exact ceea ce făceau ei greșit.

Inițial nu au înțeles dar pe durata ședinței au ajuns al aceeași concluzie, și o data încheiată ședință am putut chema pentru o verificare echipa de specialitate și astfel am trecut cu brio de primul audit energetic.

pret-certificat-energetic-avizez-proba-superblog

Astfel compania în care lucrez a obținut primul sau certificat energetic, dar cum puteți obține acest certificat, pai este simplu, intrați pe www.avizez.ro și cei de aici iți vor trimite o echipa care strânge toate informațiile necesare, apoi sunt analizate aceste informații și de pe urma lor este eliberat certificatul energetic pe care îl puteți ridica de la sediul firmei sau aceștia vi-l pot trimite prin posta.

Acestea fiind spuse dacă aveți nevoie de certificat energetic și nu știți la cine sa apelați, ei bine avizez.ro este ceea ce cautați.

Acest articol participa la SuperBlog 2015.

Facebook Comments