Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Timpul trece și cu pasi repezi ma apropii de o noua aniversare, wow când au trecut 27 de ani, parca ieri eram copil și așteptăm ziua de 2 mai pentru a sufla în lumânări si a desface cadourile primite.

La cei aproape 28 de ani ai mei încep sa observ greșelile făcute în copilărie,  când îmi era lene sa ma demachiez, când adormeam fără a da o atenție corespunzătoare tenului, sau când indiferent de anotimp cremele figurau pe lista mea de dușmani.

Am înțeles acum ca fiecare produs are un scop, ca demachierea se face atât seara cat și dimineața,  ca hidratarea tenului ar trebui sa facă parte din ritualul zilnic și lista poate continua.

M-am încăpățânat sa cred ca dacă ma dau cu crema pe fata îmi apar coșuri, acum am înțeles cat de mult greșeam.

Îți spun aceste lucruri pentru ca de mai bine de doua săptămâni mi-am format un obicei tare benefic tenului meu, mai exact îmi curat tenul cu apa micelara, folosesc o crema cu particule microabrazive și apoi o minunata crema hidratantă toate trei avand la baza uleiul organic al florilor de mac.

Voi vorbi despre fiecare în parte și îți voi spune ce ma făcut sa recurg la acest obicei.

Apa micelara hidratanta

apa micelara

Un mare plus il reprezinta pompita, nu risipesc produsul absolut deloc, un alt plus il are pentru miros este super, placut finut si deloc inecacios, curata tenul foarte bine, nu il lasa incarcat, ba din contra nu necesita clatire si chiar si asa tenul ramane proaspat si curat.

Pe sticluta vei vedea ingredientele, dar si faptul ca NU CONTINE PARABENI, ca este testat dermatologic si foarte bine inscriptionat data la care expira.

O folosesc zilnic, dimineata si seara cu ajutorul dischetelor demachiante tenul meu respira si este mult mai curat.

Crema microderm-abraziune 

crema

Recunosc ca este prima data cand aud de acest tip de crema, dar ma bucur ca am facut-o pentru ca este absolut geniala. Am incercat-o din curiozitate si rezultatul a fost cu mult peste asteptarile mele.

Imediat ce aplici crema pe fata simti mici particule abrazive ce curata tenul, lasandu-l catifelat si placut la atingere. Folosesc aceasta crema o data pe saptamana si dupa ce masez pielea cateva minute o indepartez cu apa.

Nu contine conservanti si flaconul vine cu un capacel ce sigileaza produsul, dupa indepartarea acelui capacel popita elibereaza suficienta crema pentru o singura utilizare, astfel produsul nu se risipeste.

Este indicat ca dupa utilizare sa folositi o crema hidratanta, si aici intra in scena cel de-al treilea produs.

Crema hidratanta 

crema hidratanta

Recunosc ca nu sunt o fana impatimita a cremelor, dar aceasta ma cucerit, iti spun imediat si motivul.  In primul rand mirosul este absolut superb, in al doilea rand are o textura usoara, care nu incarca tenul si nu il lasa deloc unsuros si gras.

Intra repede in piele, lasand-o catifelata si hidratata, placuta la atingere si mirosul plăcut persista.

Aceasta micuta crema, are 50ml, pentru o utilizare ai nevoie de putin produs, astfel aceasta cutie magica ajunge destul de mult timp.

Trebuie sa spun ca este prima data cand in acest anotimp nu am tenul uscat, cu acel aspect de corset – nu stiu cum sa iti explic senzatia – pur si simplu parca ma strange, folosind aceasta crema pielea este elastica, si face fata cu brio acestei primaveri.

Toate aceste trei produse minunate de care eu m-am indragostit le poti achizitiona de pe site-ul Farmec.

Voi ati incercat aceste produse?

Facebook Comments