Case de amanet pentru oameni cu probleme

Doamne, cate probleme au oamenii in prag de iarna si de sarbatori! Copiii au nevoie de haine groase si de incaltaminte si trebuie neaparat sa primeasca daruri de la Mos Craciun. Stim noi in ce buzunare baga Mosul mana dupa bani. Cei care fac naveta cu masina proprietate personala, vor cumpara cauciucuri de iarna sa nu se aleaga cu amenda. Lemne de foc, masa de Craciun, pomul de iarna, un cojoc nou, fiindca fermoarul celui de anul trecut a cedat si uite asa cheltuielile depasesc de patru-cinci ori bugetul.
Nu este un moft sa vrei o masa imbelsugata de sarbatori, o camera calda, cand esti nevoit sa mergi pe strada la temperaturi de minus zeci de grade! Sigur ca iti trebuie ghete de blana cu talpa antiderapanta sa nu-ti inghete picioarele cand te duci la serviciu si sa nu aluneci pe gheata de pe trotuar.
Iarna este un anotimp feeric, dar scump, domnule, scump! Vara se traieste mult mai ieftin: cu o salata, cu o urzica, o leguma, un tricou ieftin si o pereche de blugi si facturi la fel de subtirele.
Oricare ar fi problemele dumneavoastra financiare, cautati case amanet bucuresti si veti obtine de acolo banii de care aveti nevoie, ca doar nu veti avea masa goala de Craciun si veti pastra inelele pe degete. Sper ca veti avea intelepciunea sa realizati ca lantisorul si ceasul din aur nu tin de cald.
Nu este o nebunie sa duceti la amanetat bijuteriile si sa le oferiti celor dragi un Craciun de neuitat!
In perioada sarbatorilor cheltuielile cresc, si preturile se majoreaza deoarece comerciantii profita, iar casa de amanet iti da banii de care ai nevoie se iti iei tot ce vrei pentru tine si familia ta!
Uite, 10 grame de aur de 24 de karate daca ai, obtii 1490 de lei, bani de care ai nevoie sa ai sarbatori de vis.
Nu te sfatuiesc sa fii risipitor, ci doar sa intretii lumina aceea din camin ca oamenii din jurul tau sa fie fericiti! Poate ca nu ai aur, dar ai in casa 100 de grame de argint 950. Vei primi in schimbul bijuteriilor tale 170 de lei. Din banii acestia si din iubire pentru cei dragi, poti realiza o masa imbelsugata.
Hei, nu amana pentru Craciunul viitor! Stii de ce? Nu se stie cine nu va mai fi in viata sau nu se stie cine nu va mai fi in tara. Acum este momentul sa dam clipei ce este al clipei si oamenilor dragi ce este al lor!
Detii obiecte de valoare si consideri ca mai valoroase sunt sarbatorile de neuitat petrecute alaturi de cei dragi? Intra de acasa pe site-ul caselor de amanet si calculeaza ce suma ai de primit in schimbul bijuteriilor! Du-te apoi la cea mai apropiata locatie cu inima deschisa, caci bijuteriile sunt pastrate cu sfintenie pana ce faci rost de bani!
Nimic nu se compara cu Craciunul in mijlocul familiei, cu masa plina de bunatati si cu inima plina de iubire a mamei!

Atmosfera medievala… cu panouri LED de la V-Tac!

Ce te faci cand ai nevoie de o suprafata luminoasa mare? Raspunsul e simplu: iţi cumperi panouri led de la V-Tac!
Stiam de la un amic muzeograf ca, pentru a pune in evidenta un exponat, cel mai bine sa folosesti becuri spot LED sau chiar – daca exponatul respectiv este de de mici dimensiuni – spoturi LED. Noi insa avem nevoie de suprafete luminoase de mari dimensiuni, care sa dea o lumina cat mai apropiata de cea a zilei. Trebuia sa simulam niste ferestre intr-un spatiu in care nu putea fi vorba de asa ceva – intr-un subsol. De fapt, este vorba de una dintre acele pivnite boltite cum aveau casele construite cu sute de ani in urma. Pivnita este tot ce a ramas din cladirea medievala, care a fost demult distrusa de un incendiu. Pentru ca temeliile erau solide, deasupra pivnitei a fost ridicata o alta casa, care a fost distrusa si ea de un alt incendiu… si cine stie de cate ori s-a repetat acest scenariu! Singura pivnita aramas neschimbata… Bineinteles ca timpul a „muscat” pe ici, pe colo, din batrana zidarie, dar merita restaurata – si a fost, de catre un grup de entuziasti ai istoriei si reconstituirilor medievale. Ne doream ca sediul nostru, gasit cu greu si restaurat cu multa truda, sa reaminteasca oricui vine la noi de atmosfera unei Sali a Cavalerilor, cum e cea din Castelul Huniazilor, de exemplu. Pana la un punct, o astfel de atmosfera poate fi creata (si chiar a fost) cu ajutorul decorului: scuturi cu blazon si replici de arme vecni, candelabre din fier forjat, draperii si cateva tablouri… dar tot lipsea ceva: ferestrele! Din fericire, zidurile pivnitei au destule nise – si ele cu bolti – care au putut fi transformate in ferestre aparente cu ajutorul unor tamplari priceputi. Iar in loc de geamuri am pus vitralii. Intr-o prima faza, am incercat sa punem becuri in spatele vitraliilor. Numai ca lumina pe care o dadeau era prea galbena… si trebuiau FOARTE multe becuri! Atat de multe, incat factura la energie electrica ne-ar fi ruinat… Si mai au becurile si alte dezavantaje: sticla vitraliilor si chiar lemnul „cercevelelor” s-ar fi incins cumplit – trebuia neaparat gasit de urgenta altceva. Ceva care sa fie si mai fiabil, pentru ca becurile cu incandescenta nu au o viata prea lunga, mai ales cand trebuie sa functioneze intr-una… Cineva a propus sa punem neoane, dar, din fericire, solutia a cazut la vot, pentru ca lampile fluorescente au si ele pacatele lor. De exemplu, sunt toxice – in afara de gaze rare (de aici le vine denumirea populara de „neoane”) mai contin si mercur… Tot cautand o solutie eleganta pentru problema noastra, am inceput sa „bantuim” pe Net – si am tot bantuit noi asa, pana cand am gasit solutia: panouri cu LED-uri. Ne-am repezit la Bucuresti, pe Calea Vacaresti la numarul 276, unde este showroom-ul celor de la V-Tac. Am cumparat de acolo panouri cu LED-uri de 1200 x 600 de mm, care se potrivesc cu dimensiunile „ferestrelor” noastre, care acum arata ca si cum ar fi situate nu intr-un subsol, ci la etajul superior al donjonului unui castel medieval.

O solutie de transport avantajoasa

 

Multi dintre noi, cei care avem carnet de sofer dar nu si o masina, ne gasim uneori in situatii in care, chiar am avea nevoie de una, fiind o ceva urgent sau pentru care orice alt mijloc de transport nu ar fi potrivit. Iar imprumutarea unei masini de la rude sau prieteni, mai ales pentru perioade mai lungi de o zi nu prea este la indemana pentru ca toti cei care au o masina o folosesc zilnic, fapt ce ii impiedica sa o imprumute pentru un timp indelungat.

Asa ca, avem nevoie de o solutie de tansport care sa ne fie mereu la indemana si care sa ne ofere ceea ce vrem. Iar acesta solutie salvatoare vine din partea Ascar, o firma de inchirieri auto care activeaza in Bucuresti, Cluj si Timisoara. Aceasta firma nu ofera insa doar servicii de inchirieri auto ci si tururi si transport de la o anumita locatie la aeroport, in Bucuresti sau in orice alt oras din tara care se afla in aria de acoperire a Ascar.

Fiind la randul meu sofer, si avand un job care ma solicita foarte mult, facand in fiecare zi zeci de drumuri dintr-un oras in altul stiu cat de greu este sa ramai pieton, chiar si pentru o zi, si sa ai nevoie de o masina. Sansa a facut ca locul meu de munca sa fie in apropierea orasului Timisoara si sa aflu de la cunostinte de Ascar, la care am apelat de cateva ori in ultimul an ori de cate ori nu am avut la insemana masina personala sau una de la locul de munca.

Ceea ce m-a determinat sa raman fidel acestei firme a fost accesibilitatea. Adica, am reusit sa inchiriez o masina si dimineata, si seara iar daca ar fost neaparat nevoie, imi putea fi adusa unde voiam eu. Acest lucru nu a fost necesar pana acum, insa merita mentionat atunci cand vorbim de avantajele acestei firme. Masinile, ca la orice firma profesionista, sunt de cea mai buna calitate, flota fiind reinnoita atunci cand anumite masini sunt deja prea vechi sau prea folosite si nu mai ofera conditiile de confort si siguranta dorite.

Colind denaturant de griji

Drag imi este satul meu din Apuseni, locul in care am iesit pe porti plangand din trupul iubit al mamei! Ei, aici am dus-o eu ca in sanul lui Avraam pana cand a trebui sa plec la scoli sa ma fac domn de oras.
Plecarea la oras inseamna jumatate moarte si jumatate izbavire. Pierdeam oamenii si locurile dragi, dar aveam sansa sa traiesc mai usor, fara sa merg kilometrii pe ulita pietruita si sa ma umplu de noroi, sa scap de statul in soare si de pleava de la fan de care te mananca pielea neplacut, mai ales cand se asaza pe pielea umeda de la transpiratie.
Am pierdut ceva si mi s-a dat la schimb altceva in loc, modern si mai putin sanatos decat implica traiul sanatos de la tara. De Craciun m-am intors aici sa petrec cu parintii. Mi-e dor sa aud colindul autentic al copiilor si sa astept ca mama sa scoata cozonacul si painea calda din cuptor. Mi-e dor sa ninga mult peste grijile mele si sa-mi pierd urma de la indatoriri.
Aud copii intrand usor ca fulgii de zapada in tinda. “L-o sfadit mama pe tata/florile-s dalbe/fiindca s-o crapat covata”, glasurile lor cristaline imi merg la suflet. Aici este cald si bine, afara ninge, brazii isi pleaca tacuti crengile si deodata, in atmosfera aceasta feerica imi fulgera un gand care imi face tandari linistea: rca online. De ce in loc de “leru-i ler” si “florile-s dalbe” mintea mea-i chinuita de alt refren? Fiindca nu pot sta aici pierdut, in munti, oricat mi-as dori. Indatoririle de la oras ma vor da in urmarire generala si ma vor gasi.
De pilda, peste cateva zile trebuie sa ma duc la oras sa fac aprovizionarea si am uitat sa reinnoiesc polita de asigurare pentru masina. Vreau sa-mi duc parintii ca pe niste copii la Targul de Craciun si sa le cumpar tot ce-si doresc. Nu pot sa circul cu ei, oameni cinstiti si responsabili, fruntea satului, cum as scoate la plimbare niste infractori, adica fara asigurarea masinii platita. Ar intra in pamant de rusine si s-ar simti vinovati ca din cauza lor am luat amenda si mi s-au retinut actele masinii.
“Rca online, rca online, rca online” este refrenul de moment care-mi rasuna in minte ca un colind. Dupa ce ma voi aseza insa la biroul din camera mea, pe care mama mi-a pastrat-o intacta si accesand site-ul firmei comanda va fi plasata, stiu sigur ca a doua sau a treia zi polita ma cauta in satul pierdut printre munti. Asa am facut si in iarna trecuta.
Dupa trei minute de la confirmarea faptului ca sunt beneficiarul celei mai ieftine polite de asigurare, ma intorc sa ascult cu sfintenie colindul copiilor. Veniti din lumea de dincolo de rautate si fatarnicie, ei alerga pe la toate casele sa duca vestea cea buna.
Doamne, ce minunat ma simt la capat de lume, astazi cand din acest colt de Rai pot trimite cereri si comenzi in toata lumea!
Cat sunt de bogat ca am doi parinti care ma asteapta la casuta din munti!

Spitalul Oxygene din Otopeni, continuatorul unei vechi traditii

Oxygene, spitalul de  fizioterapie otopeni, care este prima unitate particulara de acest gen aparuta in Romania dupa Revolutie, continua o veche traditie romaneasca. Putini stiu ca, in Bucurestiul secolulului al XIX-lea (un oras al contrastelor, cu palate somptuoase dar si cocioabe mizere, un oras in care apa potabila eraadesea o problema) existau bai publice cu nimic mai prejos decat cele romane! Existau chiar in „buricul targului”, adica in ceea ce astazi numim „Centrul Vechi”. „Baile valahe”, cum le numea calatorul francez Stanislas Bellanger, nu aparusera prin grija vreunui edil, ci ca urmare a initiativei particulare. Stanislas Bellanger a descoperit „baile valahe” in 1836, an in care a venit la Bucuresti pentru a rezolva problemele juridice legate de mostenirea ramasa de la unchiul sau, un anume domn Parrent, fostul consul al Frantei la Bucuresti.

In cartea sa de calatorie, intitulata „L2 Keroutza” (Bellanger nu si-a dat seama ca, in limba romana, substantivul „caruta” este de genul feminin!) descrie cu umor felul in care a descoperit „celebrele bai valahe”, situate in ceea cese numea pe atunci „mahalaua Lipscanilor”, pecareo considera a fi „una dintre cele mai urate ale orasului”.  Bellanger a ocolit cladirea baii – pe care a asemanat-o cu un „stup urias”) de trei ori pana sa gaseasca intrarea. Spre marea sa surpriza, aceasta era o trapa situata la nivelul solului – nu e de mirare ca o confundase cu intrarea intr-o pivnita! Odata intrat in „stabilimentul balneoclimateric”, francezul a ramas cu gura cascata, pentru ca s-a pomenit „in mjlocul unei sali rotunde, cu o circumferinta de 30 de metri, cu pardoseala de marmură alba si pereti de marmura roz stropita cu albastru; incaperea avea, de jur imprejur, un divan inalt, cu perne moi şi comode. (…) Opt stalpi de granit sustineau bolta ampla si din fiecare dintre acesti stalpi se ivea cate un robinet de alamă din care curgea apa calda, la diferite temperaturi, in bazinul de marmură gri.” Urmeaza apoi descrierea unor tratamente de hidroterapie si termoterapie, asa cum primeau vizitatorii bailor de acum aproape doua secole: „Am trecut intr-o a doua camera, mai mare ca prima, dar cu bolta identica, unde se aflau trei cochilii mari de scoica, in care curgea, printr-o teavă, o apa şi mai calda, care umplea aerul de aburi densi si fierbinti, încat simteam ca incep sa ma sufoc. Dupa zece minute care mie mi s-a parut ca au trecut ca un veac, unul dintre baiesi a deschis usa spre o a treia încapere, in care, fara nici o vorba, m-a împins brusc. (…) Acest cabinet era un cuptor incins! Simţeam ca iau foc! Voiam să plang, dar lacrimile se uscau, vocea se stingea în gatlej, capul se învartea, picioarele se inmuiara si ma cuprinse lesinul…”

Desi „sunt destule ruine ale unor bai romane pe teritoriul fostei provincii imperiale Dacia, baile valahe nu aduc aproape deloc cu acestea. Imprumuta, mai degraba, din atmosfera lasciva a băilor turcesti”, avea sa scrie mai tarziu Bellanger, neuitand sa adauge ca baile valahe „nu sunt atat de rele precum par”.

Daca domnul Bellanger ar mai trai, i-am recomanda sa faca o vizita la Spitalul Oxygene din Otopeni, pentru a se convinge ca in 180 de ani fizioterapia si balneologia romaneasca au progresat enorm!