Ar fi imposibil sa negam faptul ca suntem dependenți de telefon și ca dacă acesta s-ar strica totul parca ar fi fără noima. Nu știu cum ești tu dar eu când am puțin timp liber ajung involuntar sa butonez telefonul. Fie ca ma joc fie ca pur și simplu navighez pe vreo aplicație…petrec destul de mult timp pe el.
Nu știu dacă am avut ocazia sa iti povestesc cum în plina pandemie – în aceea perioada când era totul era închis și puteai sa circuli doar cu declarație, mi-a stricat telefonul dar nu în sensul acela ca s-a spart ci pur și simplu s-a dus placa de memorie. Cu greu am găsit în aceea perioada pe cineva să-o schimbe și când mi-au spus ca dacă o schimb voi pierde tot ce am pe el, am luat decizia sa nu îl mai repar.
Bineînțeles că au fost zile horro pentru ca nu aveam nici măcar un telefon de rezerva și astfel am început sa caut alternative și sa găsesc de unde îmi pot comanda un nou telefon și ce model de telefon as vrea în schimbul acelui Samsung s7 edge, telefonul meu de suflet. Credeam ca nimivc nu-l poate înlocui și recunosc ca în prima faza am vrut sa cumpăr unul la fel, dar pana la urma am ajuns sa cumpăr un iPhone.
Nu are sens sa iti spun detaliile tehnice pentru ca nu le cunosc și nici nu as putea sa iti zic ca știu mare lucru despre telefoane, dar asta nu ma împiedică sa iti spun despre serviciile celor de la MobileFix.ro, și sa iti spun ca de cele mai multe ori am apelat la serviciile lor.
Totuși hai sa iti zic cum am ajuns sa dau de ei… Aici am ajuns la concluzia ca o problema nu vine niciodată singura și ca ai momente în viata când pur și simplu dai de necazuri. După ce mi-am schimbat telefonul și mi-a trebuit ceva vreme sa ma obișnuiesc cu noul sistem al modelului iPhone, am reușit sa îl scap din mana și sa am nevoie de reparații urgente. Am început sa caut cu disperare inlocuire display iPhone.
Am mai avut experiente neplăcute cu astfel de servicii și din acest motiv cautam pe cineva care chiar știe ce face și nu as fi rămas dezamăgita după ce ridicam telefonul din service. Am luat legătura cu ei si după ce le-am explicat cum stau treburile și ca am nevoie de serviile lor imediat, pentru ca da…. Sunt dependenta de telefonul meu mobil și aproape tot ce contează se afla în el.

Mi-au explicat care sunt costurile și ce înseamnă aceasta reparație, mi-au spus de asemenea ca au modelul display-ului pe stoc și ca pot merge oricând consider ca este ok pentru mine. Nu am stat pe gânduri și m-am deplasat la adresa lor. Mi-am lăsat telefonul pe mana experților și bine am făcut.
Mi-a plăcut transparenta lor și faptul ca pe site este afișat prețul pentru fiecare model de telefon. De asemenea îmi place faptul ca folosesc piese originale și astfel știi sigur ca telefonul tău va fi exact asa cum trebuie.
Îți spuneam ca am mai avut astfel de experiente…. Ei bine m-am dus cu geamul spart al unui telefon și în locul celui potrivit pentru modelul telefonului meu, mi-a pus unul dual sim care nu se potrivea deloc cu telefonul. A fost un haos total și tocmai de aceea încerc sa apelez doar la persoane capabile sa ofere servicii de calitate superioara și bineînțeles care folosesc piese originale.
Poti gasi și înfomații căutând service gsm, ei vor fi printre rezultatele căutării și te sfătuiesc sa apelezi la serviciile lor, pentru ca da, ei vor știi exact ce au de facut și lucrează cu piese originale și de calitate.
Nu am crezut vreodată ca voi schimba sistemul de operare Android cu cel de la IPhone, dar nu mi se pare atata de dificil și chiar dacă am reușit să-l sparg și am avut de nevoie de reparații acum ma pot bucura de telefonul meu și cu siguranță dacă pe viitor întâmpin probleme voi apela tot la ei, pentru ca oferă servicii de calitate dar au dat dovada și de transparenta și profesionalism.