Jurnalul disparitiei mele de Camilla Grebe – recenzie

Acum ceva vreme am luat de pe Libris.ro doua cărți. Una pentru mine și una pentru Maya. Ei bine de multe ori ți-am zis ca eu judeca și aleg cărțile după coperta, fix asa am ales-o și pe aceasta. Mi s-a părut interesanta coperta dar conținutul nu a fost asa cum ma așteptăm.

Recunosc sincer ca inițial am abandonat-o în dulap, într-un colt cât mai îndepărtat pentru ca într-un fel sau altul ma simțeam vinovata ca nu pot sa o ajut pe Hanne, și ca nu îmi place de loc ceea ce se întâmplă în carte. Pana intr-o zi, și asta cu câteva zile înainte sa scriu acest articol când din lipsa de altceva, am decis sa ii mai dau o șansă

Recunosc ca am ajuns sa o iau după mine la munca, pentru ca cealaltă pe care o aveam deja și căruia ii găsești recenzia deja pe blog – Un rău necesar de Alex Kava era aproape gata și vroiam sa îmi ocup timpul productiv. Zis și făcut după ce am terminat cartea, i-am dat o noua șansa și ma bucur ca am făcut-o. Deci hai sa începem.

Jurnalul disparitiei mele – Camilla Grebe

Acțiunea se petrece într-un sat nimic Ormberg – pot spune ca personajele sau mai bine zis locurile au niște nume ciudate dar în același timp unice. Recunosc ca Malin mi-a rămas în minte. În cartea mea este o polițistă de origine din Ormberg, venita în satul natal pentru a rezolva o crima petrecuta cu mulți ani în urma. Întâmplarea face ca ea sa fie cea care a descoperit scheletul persoanei omorâte.

Deși s-au adunat în acest sat pentru a elucida misterul, dispariția unui polițist le încurcă puțin ancheta, sau mai bine spus le-a amână, și faptul ca iubita lui Peter ( polițistul dispărut) are grave probleme cu memora nu ii ajuta cu nimic. De asemenea jurnalul sau mai bine spus caietul cu copertile maro, dispare in padure si ajunge in mainile unei femei cu rochie cu paiete sclipicioase. Dar oare ce cauta femeia intr-o astfel de tinuta in padure.

In primul rand o salveaza pe Hanne si intra in posesia jurnalului in care aceasta isi nota fiecare detaliu, acest lucru o ajuta sa nu uite lucruri importante si sa se descurce in anchetele ei.

Descoperim ca femeia cu rochia cu paiete si pantofi cu toc este un baiat pe nume Jake, care ajunge sa descopere lucruri interesante cu fiecare pagina pe care o citeste. Si eu am descoperit o multime de informatii si de asemenea ce s-a intamplat cu politistul disparut.

Recunosc ca este o carte scrisa din trei perspective – una este cea a lui Malin, una este a lu Jake – baiatul ce se imbracat in rochia cu paiete si ultima este cea a lui Hanne. Trebuie sa iti zic ca initial asta ma bulversat si m-a facut sa renunt la ea, cred ca imi era greu sa urmaresc firul actiunii, dar cu fiecare pagina citita am observat ca totul se leaga si ca impreuna ajungem sa descoperim criminalul si secret din spatele crimei de la movila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *