Teatrul din vis

Mă uit la ceas și în minte îmi vine un singur lucru, iar m-a prins miezul nopții muncind, pentru prima dată adorm cu capul pe tastatură. Parcă prin vis aud niște voci, mă trezesc mă uit în stânga, în dreapta și nimic, poate mi s-a părut. Revin la scris dar vocile se aud iar, acum stau în liniște și le ascult.

Placa de bază : ooo da ce faci?

Placa de sunet: oooo bine mă tu?

Placa de bază: noo bine, dar nu înțeleg ce se întâmpla.

Placa de sunet: noo dar ce nu înțelegi? zi că iți explic eu. Read More

Prajituri delicioase

Se știe deja că ador să fac prăjituri, chiar dacă al meu cuptor nu este unul performant niciodată nu ma lasă la greu când am nevoie de el.

Incă de prin liceu visez la cursuri de cofetar, destinul meu a fost scris altfel și acest lucru a ieșit din calcul, cel putin pentru moment. Cu toate ca nu sunt experta în bucătărie niciodată nu renunț. In fiecare week-end caut câte o noua rețetă de încercat, dar recunosc ca în special dulciuri, rar fac mâncare :).

Pentru ca într-o cofetărie ai nevoie de multe instrumente de ornat, decorat, multe tăvi și multe alte minunății pentru a realiza ceva pe cât de gustos pe atât de arătos, luna aceasta mi-am stabilit câteva priorități și cum se apropie ziua Mayei și a soțului meu am decis ca e timpul sa cumpăr câteva lucruri care ma vor ajuta în prăjiturit.

Am găsit un site foarte bine aprovizionat și vreau sa va arat ce mi-am cumpărat.

briose-torturi-prajituri

Comanda mea consta într-o tava de brioșe, un poș si steluțele pentru fursecuri, dar cei la Briose-Torturi-Prajituri mi-au făcut o superba surpriză și mi-au trimis și ornamentele pentru brioșe.

briose-torturi-prajituri02 briose-torturi-prajituri.4 briose-torturi-prajituri01 briose-torturi-prajituri.3

Recunosc ca brioșele sunt cele mai apreciate deșerturi la mine în familie, și de fiecare data mă ofticam că nu am tava mea, dar acum mi-am cumpărat-o și abia aștept să o pun în funcțiune.

Cu ajutorul acestei comenzi cu siguranță de sărbători meniul va include și cupcake-uri mai ales ca acum am poș și pot orna frumos prăjiturile.

De ce recomand acest site: pai este simplu, foarte prompți – am dat comanda miercuri seara ( pe la ora 21.30 ) și vineri – 06.11- am ajuns prin curier, sunt foarte drăguți pentru că nu ii deranjează dacă le pui întrebări referitor la produse și preturile sunt foarte bune.

Acum ca v-am arătat noile mele ajutoare în bucătărie va invit pe site-ul Briose-Torturi-Prajituri pentru a vedea de ce minunații au aici.

OOTD – O rochie mov

Buna dragile mele, știți că vă tot spuneam eu zilele trecute că mi-am cumpărat o rochiță mov marca Kalimeramark.ro, dacă nu va mai amintiți vă las aici articolul în care va povesteam de ce am ales acest site și ce mi-am cumpărat.

Ei bine nu îmi place să rămân datoare asa ca azi am ales sa va prezint rochița cumpărată. Deși este noiembrie și nu mai este vreme de mânecă scurta, am profitat de soare și am făcut câteva poze cu noua mea rochiță.

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o aceasta rochiță a fost aceea de model clasic, ma refer la acele rochii purtate de doamnele din înalta societate.

Îmi place ca este brodata, nu are modelul lipit, îmi mai place faptul că are jupa, dar cel mai tare ma bucură faptul ca pietricelele sunt cusute nu lipite, deci nu risc la un moment dat sa rămân cu pietricelele în mana.

Dacă în primul meu articol aveam emoții, acum le-am lăsat deoparte :), m-am simțit ca o adevărată doamna în aceasta rochie și sincer va spun acest lucru se datorează rochiei.

Totuși eu zic sa nu o mai lungesc și să vă arat pozele, nu?

DSCN2637 kalimeramark kalimeramark02

Rochița este perfecta, are lungimea ideala, nu este transparenta și îmi vine foarte bine. Pur și simplu o ador, plus că mă bucură faptul că are mâneci, pentru ca cele fără mâneci nu ma avantajează deloc.

In ultima poza pitica mea nu a mai avut răbdare sa stea la fotograf, și cum este oricum perfecta am decis sa va arat și vouă cu cine îmi petrec timpul zi de zi.

Acestea fiind spus, sper ca va plăcut articolul meu și mai ales ca va plăcut rochița mea. Apropo de aceasta o puteți găsi aici, iar accesoriile sunt realizate de mine :).

Pupici.

Orice parere conteaza pentru mine, si promit sa raspuns la fiecare in parte.

O tinuta chic cu doar 150 Ron

Orice femei este înnebunită după cumparaturi si reduceri, după haine și sunt absolut sigura ca majoritatea cautam haine chic la preturi ok.

Fie ca avem un salariu destul de mare, sau unul mai mic fiecare în parte dorim din când în când haine noi. Azi am făcut un experiment, am „răsfoit” diverse magazine online și am pus în cos produsele care îmi plac.

Mi-am stabilit suma fixa de 150 RON, și m-am incapatant sa nu depășesc aceasta suma, dar cu toate astea sa am o ținută completa.

Într-un singur magazin am reușit acest lucru, și anume PPT, hai sa va arat ce conține coșul meu de cumpărături și cât am cheltuit.  Read More

O nunta ca in povesti

Îmi aduc și acum aminte de momentul în care am spus DA, a fost un moment magic și plin de romantism.Timpul a trecut și cu pași repezi ne apropiam de ziua cea mare. Am aranjat totul: rochia mea, costumul de mire, localul, muzica, meniul și multe altele.

Doua săptămâni ne despart de marele eveniment când inevitabilul s-a produs, patronul localului mă sună și îmi spune că localul a fost inundat și că trebuie să anuleze orice eveniment pana renovează sala, inclusiv nunta mea.

Mă panichez și încep să plâng, în minte aveam un singur lucru, nunta mea este distrusă.

Mi-am adunat toate puterile și am început să sun la fiecare local posibil din București, și de la fiecare primeam aceleași răspuns: ba că nu se poate asa din scurt, ba că nu încap atâția invitați, cu alte cuvinte un refuz categoric din partea fiecărui manager sau patron de local la care am sunat.

Având un buget deja stabilit, am tăiat din start de pe lista restaurant Good Old Timespur și simplu nu ma gândeam ca acest loc stilat s-ar încadra în bugetul meu.

Când am vazut ca nu am primit nici un răspuns afirmativ mi-am luat inima în dinți și am sunat la Golden Tulip Times, mi-a răspuns o doamna draguță care a ascultat ce aveam de spus, și apoi mi-a spus că pot tine nunta acolo fără nici o problema, ca deși este din scurt mă asigură ca totul va ieși perfect.

Timpul a trecut și ziua nuntii a venit, am ajuns la local și totul arata ca în povesti.

photo-1 12047172_10153708553810561_642325336665005884_n

Aranjamentul floral arata spectaculos, meniul a fost exact pe gustul fiecărui invitat în parte, parca bucătarii ne-au citit gândurile. A fost mult mai mult decât ma așteptam.

Am fost întâmpinați cu șampanie, covorul rosu era pus special pentru noi, cele mai frumoase vise deveniseră realitate.

Fiecare invitat s-a simțit perfect, fiecare în parte a avut grija să îmi spună că am ales localul perfect și ca totul este cu mult peste așteptările lor.

La sfârșitul serii am avut parte de un superb foc de artificii, a fost o surpriza minunata din partea localului, care deja știau povestea mea.

Dacă în trecut am sărit de acest local, pe viitor cu siguranță acesta va fi prima mea alegere, deoarece serviciile sunt pe măsura așteptărilor.photo

Deși am avut parte de câteva peripeții cu ajutorul Golden Tulip Times am avut parte de o nunta ca în povesti.

Acest articol participa la SuperBlog 2015, proba 13.