Urc in autobuz fara nici un chef, e prima data cand nu ma atrage destinatia finala, dar cum este ceva legat munca trebuie sa ma conformez.
Merg o statie si cand usile se deschid langa mine se aseaza un domn, foarte bine imbracat si cu un aer putin cunosc, ma uit atenta la el si il recunosc, e domnul Toni Delaco.
Cateva lucruri imi trec prin cap si incerc sa aleg intre a cere un autograf sau a pune o intrebare mai profunda.
Aleg intrebare, si il intreb sfioasa: unde a gasit aceasta branza minunata, si care este preferata lui.
Asa incepe aventura, ma duce pe culmi nebanuite, imi poveste de efectul Schabziger, cum imi spune cum aceasta branza este verde si se vinde la con, cum a fost facuta de calugarii secolul XVIII si branza este tare parfumata. Parasim aceste meleaguri si ajungem in Elvetia, pe o pasune verde parca rupta din povesti, unde pasc vaci cafenii, unde totul este perfect si unde branza se numea founde.
Lasam fonde-ul in spate si ne indreptam si mergem in Spania, imi poveste de frumoasa bruneta cu ruj violet si cu nume superb, Arama, si despre cursa cu tauri, destul de interesant si de tinut minte, de aici zburam cu first class si ajungem pe Wall Street, nimerim fix in mijlocul unui protest, si deja suntem pusi la pamant de un ofiter fara casca, ne pitim intr-un loc si incepem sa o ajutam pe Zaza sa care niste cutii cu branza pe Wall Street, si dupa ce am terminat aceast „comision” decide ca le va aduce si lor cascaval Delaco.
Ma duce apoi in Argentina si imi face cunostinta cu branza Halumi care este o branza cipriota, si care este putin gumata, parasim si acest tinut minunat si ne ducem in frumoasa Rusie, si cum se intampla sa fie ziua mea ma duce la Sakartvelo si sa mincam khachapuri, comanda impreuna cu Gorgen aceste khachapuri si dupa cateva beri ne trezim in metrou fara Gorgen si constat ca fac parte din peisaj asa putin afumat.
Lasa Rusia si ajunge in Serbia, trece peste detaliile cu drumul si imi spune despre fabrica unde se produce cea mai scumpa branza din lume, e afumata si sfarmicioasa si costa 5000Euro kilogramul.
Japonia un loc de poveste, dar branza mai putin de poveste, gustul curryului parfumat, ușor iute, nimic comparabil cu salbaticia indiana a simturilor. Simt coaja prajita de la tempura si, dedesubt, branza, dulceaga si indecisa, ca o bucata de talpa de tenis chinezesc.
Hm ii spun eu…nu tocmai yammy.
Lasam branza nu tocmai yammy si imi face cunostina cu branza puturoasa, in Marea Britanie, in House of Cheese, paradisul branzeturilor, parca era rupt din „Tom si Jerry, cand viseaza Jerry branza, cascaval, branzaturi moi si alte sortimente de branza” asa era si acest magazin si cunosc povestea branzei Vieux Lille, dar cu toate astea aleg sa cumpar Vacherin du Mont d`Or.
Acestea fiind povestile, aflu ca nu ia placut branza din Japonia dar ca i s-a parut interesant Fondue-ul.
Atunci ii spun ca eu ador branza Delaco, ca ador cascavalul lui, ca branza pufoasa e preferata intregii familii, ca nu exista sesiune de cumparaturi din care sa lipseasca produsele Delaco si ca fetita mea repeta de fiecare data cand vede reclama: mai pufoasa ca mangaierea mamei dupa ce iei foarte bine la romana, si mereu imi spune mami vreau si eu o pufosenie, si ca noi suntem cu adevarat fan branza.
Ajung la destinatie intr-o clipita si domnul Toni Delaco imi lasa o pufosenie cu dedicatie pentru fetita mea.
Delaco o branza de pe meleagurile noaste.
Acest articol participa la Superblog 2015.
vai ce bine arate fondue-ul…