Am descoperit zilele acestea un magazin nou de bijuterii, specializat numai pe perle. Cum perlele au revenit puternic în tendințe din toamna asta (și, de fapt, nici nu se demodează niciodată dacă sunt naturale), cred că magazinul VreauPerle.ro trebuie reținut.
Mi-a plăcut faptul că magazinul nu are deloc perle false (de Mallorca, de exemplu, sau alte imitații cum am mai văzut pe alte site-uri), toate sunt naturale și de foarte multe feluri și culori. Până acum nici nu știam că există mai multe feluri de perle naturale.
Am văzut apoi că alte magazine au doar unul sau două feluri în oferta lor, dar VreauPerle.ro are toate cele 4 tipuri din lumea întreagă (perle de apă dulce, Akoya japoneze, tahitiene negre și cele mai rare, perlele aurii din Marea Sudului).
Mă gândesc să îmi cumpăr la un moment dat un colier drăguț, simplu, pentru purtarea zilnică, ori alb, ori colorat, și poate și o pereche de cercei. La ocazii speciale, ceva mai sofisticat, poate.
Am observat că bijuteriile cu perle de pe VreauPerle.ro sunt ceva mai de lux, deci orice vă achiziționați de acolo trebuie privit ca o investiție.
Adevărul e că la ocazii speciale nu merge să porți imitații sau ceva care nu arată impecabil. De asemenea, odată ce ai purtat o bijuterie în momente importante, ai vrea să se păstreze apoi bine pentru toată viața, nu-i așa?
Din acest motiv (și nu numai), cred că le voi recomanda magazinul VreauPerle.ro tuturor prietenelor mele care urmează să se căsătorească. Nu văd ceva mai potrivit pentru ziua nunții decât colierele acelea magnifice cu perle.
Îmi place mult colierul acesta Almira cu perle albe de apă dulce:
Dar și setul Katie cu perle albe (colier cu pandantiv, inel și cercei):
De fapt sunt multe bijuterii drăguțe pe acolo, de la inele în culori pastel, delicate, până la coliere multicolore sau din perle negre naturale, fascinante.
Pentru momentele când cauți un cadou special sau o bijuterie de calitate înaltă pentru tine, VreauPerle.ro este cea mai bună alegere.
Vouă ce vă place cel mai mult din oferta de bijuterii cu perle de pe site?
Primul set este superb, mi-as dori si eu unul. Am inceput sa port des perle, desi as vrea unele autentice caci ce am eu sunt imitatii.
Primul produs aratat, colierul este superb!
Setul Katie este superb
Mi-as comanda si eu.
Seturile sunt superbe, mi le-as cumpara si eu!
Intr-o perioada mi s-au parut perlele demodate si pentru varsta 50+, acum mi se par elegante si un accesoriu care nu se demodeaza niciodata.
Mie imi plac perlele foarte mult. Cred ca mi se trage de cand am vazut serialul Perla neagra. Am cateva seturi pe care le port la ocazii dar mai vreau.
Imi plac perlele, am doua seturi care au o vechime de peste 50 de ani, sunt de la bunica mea! <3
Imi doresc si eu, de foarte mult timp, un colier cu perle. Cel mai mult imi plac cele negre
Primul set este foarte dragut!Si eu sunt iubitoare de perle!
Ce tare e numele firmei, nu stiam de el, sunt mare fana bijuterii.
Nu știam că sunt din nou la modă, credeam că le-a trecut perioada, însă văd că nu, ba mai sunt și rare unele…
Vai de mine ce fel arata perlele aratate de tine. Imi plac toate.
Sunt superbe bijuteriile. Ai de unde alege.
Perlele nu sunt printre preferatele mele insa bijuteriile arata atat de bine
Ce coincidenta si eu vreau perle. Nu conteaza prea tare nuanta de roz, alb sau gri, le vreau!
Al doilea set imi place si mie, si chiar am ceva asemanator!