Cartea „Si cu bona cine sta” de Ana Silvia Nicolai m-a lasat cu sentimente amestecate. Este o lectura lejera, presarata pe alocuri cu umor, dar pe ansamblu nu am gasit-o chiar atat de haioasa cum m-as fi asteptat. Am ras putin spre final, insa restul povestii m-a dus mai mult spre revolta si reflectie decat spre distractie.
Romanul scris de Ana Silvia Nicolai urmareste povestea Anei si a lui Bogdan, parinti ai unui baietel pe nume Nicholas. Dorindu-si sa revina la serviciu, Ana incepe sa caute o bona. De aici porneste adevarata aventura: fiecare interviu pare promitator, dar odata ce bonele intra in casa, lucrurile iau o cu totul alta intorsatura. Unele nu sunt deloc atente la copil, altele fura, vorbesc prea mult sau chiar aduc persoane straine in locuinta. In loc de ajutor, familia se trezeste in mijlocul unor situatii tensionate si absurde.
Desi nu stiu cat de mult din aceste intamplari sunt inspirate din realitate, m-a surprins faptul ca, in ciuda dezamagirilor repetate, familia inca spera sa gaseasca persoana potrivita. Eu, recunosc, doar citind m-am enervat pe asa-zisele bone si m-am gandit ca as fi extrem de sceptica sa las pe cineva necunoscut sa aiba grija de copilul meu. Intr-o lume nesigura, unde empatia e rara si graba primeaza, e greu sa-ti pui increderea oarba intr-un strain.
Cartea arata, cu un ton direct, realitatea dura in care traim si scoate la iveala multe adevaruri despre umanitate. In Romania de azi, sa gasesti bona ideala e aproape la fel de greu ca sa gasesti lampa lui Aladin intr-un mall.
Personal, daca as fi trecut prin jumatate din experientele descrise, cred ca as fi renuntat si m-as fi mutat undeva departe de oameni si, evident, de bone 😅.
Totusi, e important sa retinem ca povestea este spusa exclusiv din perspectiva parintelui. Sunt convinsa ca si bonele, daca ar fi intrebate, ar avea propriile povesti si justificari. Probabil adevarul, ca de obicei, se afla undeva la mijloc. Dar si faptul ca aceasta o gasim pe Libris.ro